Uneori, e bun si ultimul loc, la "cele rele":
Cele bune sa se-adune, cele rele sa se spele.
Ca la Banat.
Salutari orsovenilor de la Politia Timis.
Iosimica Nicoara. Paulescu parca era chiar la circulatie
Timişul, pe ultimul loc din ţară la accidente rutiere
Inspectoratul Poliţiei Timiş a reuşit să reducă drastic, în numai trei săptămâni, numărul accidentelor de pe şoselele judeţului, transmite corespondentul AMOS News.
În cadrul unei videoconferinţe susţinută de Inspectorul General al Poliţiei Române, chestorul Gheorghe Popa în prezenţa tuturor şefilor de inspectorate din ţară şi adjuncţii acestora, IPJ Timiş a fost felicitat pentru faptul că se află pe primul loc pe ţară din punctul de vedere al situaţiei operative pe linie rutieră. În circa trei săptămâni, s-au înregistrat reduceri semnificative la toţi indicatorii specifici.
Totodată, judeţul a ajuns pe ultimul loc pe ţară în ceea ce priveşte numărul accidentelor rutiere din care au rezultat vătămări corporale ale persoanelor sau persoane decedate. Aceste statistici favorabile s-au realizat ca urmare a măsurilor drastice aplicate de noul şef al IPJ Timiş, comisarul Săndel Palade, de la sfârşitul lunii ianuarie şi până în prezent.
Trebuie menţionat şi că timp de mai bine de două săptămâni pe raza judeţului Timiş nu a fost înregistrată nici o persoană decedată ca urmare a unui accident rutier, situaţie ce nu a mai fost înregistrată de foarte mulţi ani. Conform acestor date, Timişul este cel mai sigur judeţ din ţară în ceea ce priveşte circulaţia rutieră pe drumurile publice.
„Tot ca urmare a măsurilor în forţă demarate, comanda inspectoratului raportează că s-au diminuat considerabil infracţiunile stradale, iar grupurile de hoţi ce acţionau pe raza municipiului Timişoara au început să se îndrepte către alte judeţe, mai liniştite. Vom fi fără milă pentru tot ce înseamnă fărădelege pe raza judeţului”, a precizat comisarul-şef al IPJ Timiş, Săndel Palade.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu