18 februarie 2006

Falling Down



Cădere liberă
Falling Down



Statele Unite ale Americii, 1993

Dimineaţă însorită în Los Angeles. Nimic nu prevesteşte drama care urmează să se desfăşoare pe parcursul unei zile infernale.
William Foster, impecabil tuns şi îmbrăcat la costum, cu servietă diplomat, vrea să ajungă acasă la fosta soţie pentru că este ziua fiicei sale. Dar totul îl împiedică: mai întâi traficul aglomerat, apoi un vânzător corean care nu-i dă fise de telefon, o bandă de golani, proprietarul unui magazin cu obiecte de cult naziste etc. Pe măsură ce obstacolele se înmulţesc, şi furia acestui om creşte. Mai ales că, în trecut, comportamentul său violent a impus un ordin judecătoresc de restricţie legat de fosta soţie şi copil.
D-FENS- cum ajunge să-l numească poliţia (după plăcuţa de înmatriculare a maşinii lui William Foster), în urma apelurilor despre manifestările extrem de dure ale acestuia - resimte disperare, neputinţă, dar şi o încăpăţânare de robot, ca finalmente să clacheze... pentru că fosta soţie, panicată, nici nu-i dă drumul în casă. D-FENS ajunge faţă în faţă cu Prendergast, un poliţist aflat în ultima zi de serviciu dinaintea pensionării, el însuşi dând piept propriei sale drame.

regizor: Joel Schumacher scenarist: Ebbe Roe Smith
Distribuţia: Michael Douglas (William Foster) Robert Duvall (Prendergast) Barbara Hershey (Beth) Tuesday Weld (Amanda Prendergast) Rachel Ticotin (Sandra)