10 octombrie 2007

Bio-combustibili

Primul Forum Regional pentru Energie va oferi tuturor celor implicaţi posibilitatea să discute diverse chestiuni din domeniul energiei

Şase Camere Americane de Comerţ (AmCham) din întreaga regiune a Europei Centrale şi de Est (CEE), incluzând organizaţiile din Ungaria, Repuglica Cehă, Polonia, Republica Slovacă, Ucraina şi AmCham EU, susţinute de CEU Business School (Şcoala de Afaceri Central-Europeană) şi Regional Environment Center (Centrul Regional pentru Mediu) şi-au unit eforturile pentru a organiza primul Forum Regional pentru Energie la Budapesta, pe 12 octombrie 2007.

GE, companie globală cu operaţiuni importante (25.000 de angajaţi) în regiune, a iniţiat acest dialog pentru a încuraja o abordare unitară în ceea ce priveşte strategia energetică, atât de necesară în CEE, pentru a creşte gradul de competitivitate a regiunii. Forumul va reuni 200 de participanţi la nivel înalt, între care reprezentanţi ai unor companii din industria energiei, cum ar fi MOL, E.ON si Gazprom; factori de decizie politică din regiune, din UE şi SUA; directori executivi ai unor importante companii globale, reprezentanţi ai mediului academic şi ai organizaţiilor non-guvernamentale, precum şi presă locală şi internaţională.
În cadrul a numeroase discuţii, dezbateri şi discursuri se vor expune pe larg motivele şi nevoia CEE de a răspunde provocărilor legate de energie în mod unitar la nivel regional şi mai puţin prin intermediul unor strategii multiple elaborate la nivel naţional.
"Schimbarea climei a devenit una dintre cele mai importante probleme ale zilelor noastre. Fiind o companie responsabilă social, MOL este decisă să susţină dezvoltarea pe principii durabile şi iniţiativele de reducere a emisiilor de gaze de seră", a declarat György Mosonyi, GCEO al MOL Group.
"În acelaşi timp, MOL şi-a asumat calitatea de lider în regiunea noastră, prin producerea activă de combustibili mai curaţi şi implicarea în crearea celei de-a doua generaţii de bio-combustibili. Cu toţii ştim că o piaţă regională liberalizată şi competitivă poate să asigure un teren de joc echilibrat. Pornind de la aceste idei, conferinţa ne va permite să situăm discuţiile despre principalele probleme legate de energie la nivel regional", a adăugat György Mosonyi.
Având în vedere succesul primului dialog regional, "Provocări globale, megatendinţe şi răspunsuri la nivel regional", organizat la Varşovia, anul trecut, GE a apelat la Camera de Comerţ Americană cea mai mare şi cu cea mai îndelungată istorie din CEE pentru a-şi mobiliza organizaţiile partenere şi a continua această iniţiativă la un nivel superior.
Concluzia participanţilor la Dialogul de anul trecut a fost că provocarea principală pentru CEE este energia - resurse, finanţare şi eficienţa utilizării. Ca regiune, CEE se confruntă deja cu probleme în domeniul energiei, legate de dezvoltarea durabilă, sursele de energie regenerabilă şi utilizarea ineficientă a energiei, în comparaţie cu alte ţări europene (vezi graficul de mai jos); cu toate acestea, CEE încă abordează situaţia mai degrabă de o manieră fragmentată decât de pe o poziţie unitară, la nivel regional.
În contextul în care lumea continuă să se dezvolte, aspectele producţiei şi consumului de energie devin mai mult o problemă globală şi mai puţin o chestiune de nivel naţional, specifică unei anumite ţări. Având în vedere dezvoltarea înregistrată pe piaţa energiei, noile tehnologii şi soluţii oferă avantaje importante, care ar trebui să fie utilizate astfel încât să îmbunătăţească operaţiunile şi să susţină creşterea.
Toate ţările din CEE au o experienţă istorică, economică şi culturală comună. Aceste similitudini pot juca rolul unei platforme, de pe care să se abordeze nevoia de modernizare a infrastructurii, care în prezent înregistrează un decalaj faţă de restul Europei, atât în ceea ce priveşte tehnologia, cât şi eficienţa consumului de energie.
"Acest forum ar trebui să fie primul eveniment dintr-o întreagă serie care să discute provocările cu care ne confruntăm în materie de energie, plecând de la un nivel multi-sectorial şi transfrontalier. Primul Forum Regional pentru Energie va oferi tuturor celor implicaţi posibilitatea să discute diverse chestiuni din domeniul energiei şi să adopte o atitudine mai unitară, de colaborare, în privinţa energiei în regiunea CEE, permiţându-ne astfel să formulăm o viziune comună pentru viitor", a declarat Gusztáv Bienerth, Preşedintele AmCham Ungaria.



Sursa: AMOS News

9 octombrie 2007

Gratar la Sinca Veche

Gratar, ceafa de porc, coaste, gratare de pui (de gaina), minuni si mult fum


Citand un fost profesor de limba germana: "Cea mai buna carne de pui este cea de pui de porc".

gratar

3 octombrie 2007

Nu raspund la provocari - le provoc

Tocmai am primit un email (iulie 2006 - pana acolo am ajuns cu cititul emailurilor persoanelor pe care nu le am in lista de contacte) cu un text despre ceva donatii pentru nu stiu ce, pe care sa-l trimit si prietenior ca daca nu...

Daca stergi acest mesaj dupa citire, vei avea un an de ghinion, vei ramane fara prieteni, te va calca masina de calcat, nu-ti va mai merge netu', nu vei mai avea nici o zi ideala, vei asculta numai Andreea Balan, vei munci 20h zilnic, te vei uita numai la "ciao darwin " (DA! cu Zoe Petre Roman), iti va creste par pe nas, nu vei mai putea face pipi la toaletele ecologice din oras , o sa ramai fara hartie igienica de 3 ori pe saptamana, te va musca cel putin un caine o data pe luna (locul de care te va musca nu se poate stabili cu precizie...), vor intra mascatii peste tine in casa si nu-si vor cere scuze ca nu au batut la usa, cand te vei plimba prin parc va incepe ploaia si nu o sa ai umbrella la tine, te vei ingrasa peste masura, iti va creste colesterolul cu toate ca vei manca numai soia, vei munci in week-end, te va calca masina de calcat (din nou!), nu-ti vor mai merge jocurile pe caculator, telefonul nu va mai avea semnal, se vor strica apometrele, televizorul iti va lua foc (ceea ce nu e asa rau, avand in vedere ca singura emisiune la care te vei uita e "ciao darwin " - tot cu Ion Iliescu), te vei electrocuta cand vei schimba bateria la ceas, vei fi concediat si-ti vei gasi un nou serviciu dupa 86.400s departe de tot, la Momte Carlo, si o sa faci naveta zilnic pana o sa-ti gasesti casa acolo !

Daca il trimiti prietenilor tai, vei avea automat noroc 3 ani cu zile ideale!



  1. OK
    Deci hai sa lamurim, sistematic:

    vei avea un an de ghinion - e octombrie 2007, cred ca am scapat, nu ?

  2. vei ramane fara prieteni - 1. Nu exista prietenie, doar interes 2. Batranii mai ziceau "Fereste-ma doamne de prieteni, ca de dusmani stiu sa ma feresc".

  3. te va calca masina de calcat - nu ar strica, hainele sifonate nu arata bine

  4. nu-ti va mai merge netu' - da doamne, imi iau concediu. Dar internerul se opreste sau se termina vreodata?

  5. nu vei mai avea nici o zi ideala - a fost in ziua in care paypal a intrat in romania cu drepturi deppline. una si buna, sa nu exageram.

  6. vei asculta numai Andreea Balan - baiatul asta canta chiar asa de rau?

  7. vei munci 20h zilnic - pentru asta traiesc, idealul meu in viata (este fata cu mustata).

  8. te vei uita numai la "ciao darwin " (DA! cu Zoe Petre Roman) - imi cumpara cineva televizor ? :))

  9. iti va creste par pe nas - si renunt la fular?

  10. nu vei mai putea face pipi la toaletele ecologice din oras - lasa ca padurea e aproape si mai sanatoasa

  11. o sa ramai fara hartie igienica de 3 ori pe saptamana - cine are timp sa o foloseasca asa de des? maxim de 2 ori / saptamana sa nu rispim timpul. doar nu suntem un neam de cacaciosi

  12. te va musca cel putin un caine o data pe luna (locul de care te va musca nu se poate stabili cu precizie...) - nici o sansa, pastrez telefonul mobil Nokia 5110 tocmai pentru asa ceva, vanatoare de caini. In cazuri extreme, folosim si matizul.

  13. vor intra mascatii peste tine in casa si nu-si vor cere scuze ca nu au batut la usa - pai acolo e casa mea, la mascati si cica la biroul unde lucrezi nu trebuie sa bati la usa.

  14. cand te vei plimba prin parc va incepe ploaia si nu o sa ai umbrella la tine - nu mai avem parcuri, le-am mancat. oricum, nu strica o baie macar cand ploua

  15. te vei ingrasa peste masura - sa zicem ca nu m-am saturat cu florile din parc, avem si desert?

  16. iti va creste colesterolul cu toate ca vei manca numai soia - nu se moare din colesterol de la soia? ok, maresc numarul de tigari, nu stiam de ce nu reusesc.

  17. vei munci in week-end - ma angajez pana atunci?

  18. te va calca masina de calcat (din nou!) - nu ar strica, tocmai am facut baie plimbandu-ma prin parc si arat cam sifonat

  19. nu-ti vor mai merge jocurile pe caculator - Pentium 200 MMX :) De 11 ani nu mai merge nici unul.

  20. telefonul nu va mai avea semnal - da doamne sa nu mai sune. nokia 5110 nu arata tocmai bine cand sunt pe scena de prezentare a modei.

  21. se vor strica apometrele - oricum nu le mai folosesc, am invatat ca in parc ploua cand nu am umbrela.

  22. televizorul iti va lua foc (ceea ce nu e asa rau, avand in vedere ca singura emisiune la care te vei uita e "ciao darwin " - tot cu Ion Iliescu) - pai nu era Zoe Roman ? Ai uitat sa-mi cumperi televizor si daca arde... ce-am avut si ce-am pierdut. Cum nu mor nici acum fara televizor...

  23. te vei electrocuta cand vei schimba bateria la ceas - nu o mai schimb, ceasul de perete tacanea prea tare.

  24. vei fi concediat si-ti vei gasi un nou serviciu dupa 86.400s departe de tot, la Momte Carlo - sunt patron la mascati, eu concediez

  25. o sa faci naveta zilnic pana o sa-ti gasesti casa acolo - imi place la nebunie sa ma plimb cu Matiz :)

  26. Daca il trimiti prietenilor tai, vei avea automat noroc 3 ani cu zile ideale! - nu stiu la cine a ajuns :) L-am pus pe net
    si atat.

Publicitate prin imagini

Pana ieri am fost ferm convins ca (asa cum se spunea) o "imagine valoreaza cat 1000 de cuvinte".

Vreme frumoasa ieri, numai buna de scos Matizul la plimbare, asa ca imi fac program de meetinguri la Cluj-Napoca.

Trafic frumos, specific pentru Tirgu-Mures, multe masini frumoase... dar ca tot omul obisnuit cu cercetarea pe internet si filtrele de rigoare * , imi pica ochii pe un link extern, afisat pe spatele unui autobuz. Oameni destepti, imi place ideea si le fac rapid o poza, in ideea ca am descoperit un website nou de fun, antistres... pe care sa-l vad mai tarziu. De unde sa-mi treaca prin cap sa ma uit si la logo-ul firmei? Desi era imagine.

Promovare offsite

Similar si in Cluj, tot cu gandul la internet. Ma cam pierdusem pe strazile din Cluj-Napoca, dar tot imi fac timp sa fotografiez linkul plasat pe spatele unui troleibuz. Webdesign frumos, logo frumos, alti oameni interesati de promovarea web.

Promovare offline

Ajung in final acasa si intru pe site-ul de antistres din prima fotografie :)

Intru hotarat pe www.anti-stres.ro cu gandul la un site de antistres. In mare parte e adevarat, e site-ul ANTISTRESS S.R.L din Tirgu Mures, partener Gealan, "temopane fara dureri de cap".

In ideea asta... parca nu imi vine sa intru si pe www.radio-impuls.ro (a doua reclama). Daca e un website cu impulsuri radio si ma curentez cumva ?

PS: Am intrat totusi si se pare ca e vorba de un post de radio online pe internet.

--------

* filtrele de rigoare: Asa am ajuns la blogul lui Victor Ciutacu. Nu ma uit eu prea des la televizor, dar il las sa mearga si reactionez doar la cuvinte specifice legate de internet. Prin 12-13 septembrie, Victor Ciutacu a facut o emsiune pe Antena 2 pe tema "Despre bloguri" cu Bobby Voicu si Adrian Ciubotaru.

2 octombrie 2007

Fantani arteziene in Cluj-Napoca



Doua fantani arteziene superbe, fotografiate in fata Universitatii Babes Boliyai din Cluj-Napoca.
Au iesit bine si pozele, dar cred ca filmuletul spune tot.

30 septembrie 2007

Reteta vietii perfecte

Un articol interesant, cautand pe google expresia "Sa nu uiti Darie":
"m-am gandit sa inventez reteta vietii perfecte. ca prea umbla lumea de bezmetica dupa cai verzi pe pereti. cineva trebuie sa ia initiativa, nu?


[...]

deci, iata cum sta treaba cu tortul vietii:

- aluatul. se iau doua linguri de inconstieta, se cern prin sita materiei cenusii, si se amesteca degraba cu o nuca de curaj indrojdiat, un pahar de apa de la izvorul fagaduintei si 45 de ml de ulei sfintit, de la nastere.se lasa la dospit un an, doi, trei, zece – depinde de temperatura mediului inconjurator. temperatura ideala este data de rasete, voie buna si iubire. termometrul nu are termostat, si la schimbari bruste de temperatura, aluatul poate da inapoi. Atentie deci!
- umplutura. domne’, aici treaba e foarte delicata! ustensilele de lucru si ingredientele trebuiesc alese cu grija. litere, cifre, sunete, culori, imagini, arta, sport, incercari, proptele, indemnuri – toate trebuie sa poarte amprenta calitatii si a bunei cuviinte. de la prima si pana la ultima secunda, cum si ce amestecam joaca un rol foarte important. nu amestecati nepasarea cu vitejia – caci nu duc la nimic bun. ori indrazneala cu obraznicia. imbratisati insa talentul cu abnegatia. buchiseala cu rabdarea. si ritmul cu simtul adaptarii. niciodata sa nu lasati delasarea sa-si faca de cap. ori neatentia. mare grija la neatentie. ca nu trebuie decat un varf de cutit de praf de-mprastiala, si gata – dusa-i toata sandramaua pe apa sambetii!
- procedura de ansamblare. se ia aluatul din dospit si se ruleaza in forma de cerc neinceput de jur imrpejurul viselor. se pastreaza putin in caz de fisuri, rupturi, dezamagiri, opinteli. pe cercul uniform rostuit se pune umplutura, din abundenta, dupa care se presara din belsug, mirodenii. nu fiti zgarciti cu acestea: dimineti lenese, rasarit de soare, zbor pe nouri de-mprumut, versuri rastalmacite, surprize neasteptate, valsand descult, evadari din sine-nspre celalalt, murmur de iubire, cascadorii indragostite. fara economie!! mirodeniile-s secretul.
- timpul de coacere: de la prima pana la ultima zi. incet, grabit, furisat, nehotarat, speriat, indraznet, folositor, agale, sperand, razbind, indoindu-se, infierbintzand, urcand, incalzind, stiind, asteptand, plecand venind – iutimea focului o alege fiecare. dupa cum is butucii de gros taiati, baierele de slabite, graba de mare, infometarea.
- se serveste proaspat, zilnic, cu pofta. pana la ultima frimitura.

Hai, s-aveti pofta buna!

Sursa: Anisia