Nu ma apuc acum sa studiez legile prezentate in articolul de pe newslwtterul Amos News, unde zic ca potrivit unor reglementari europene, schimbarea numelui cu o litera e ilegal.
Declar ca am (avut) in proprietate personala un filtru de cafea Futachi probabil foarte-extrem de contrafacut, de o fuctionare ireprosabila insa. Doar ca nu imi place cafeaua la filtru.
Cu prima ocazie cand ma lovesc de el prin magazia abandonata, il voi preda autoritatilor pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală a brandului Hitachi. Sau Sharp?
Articolul:
Poşete contrafăcute reţinute la Constanţa
Lucrătorii vamali constănţeni au descoperit şi reţinut 3.000 bucăţi de poşete contrafăcute, în valoare de aproximativ 1.100.000 Lei (300.000 Euro), informează un comunicat de presă al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, remis AMOS News.
Acţionând în baza analizei de risc, lucrătorii vamali de la Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, aflaţi în exercitarea atribuţiilor prevăzute prin lege, au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra unui container sosit din China, în tranzit către Odessa. În urma verificărilor, au fost descoperite 3.000 buc. genţi de dama din material sintetic, purtând semnele figurative ale mărcilor "Louis Vuitton", inscripţionate "Eouis Yuttom" şi "Gianni Versace", inscripţionate "Cianni Versace", mărfuri susceptibile a aduce atingere asupra drepturilor de proprietate intelectuală ale mărcilor respective.
Potrivit documentului de presă, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă, la preţul produselor originale, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la aproximativ 1.105.620 Lei (300.000 Euro).
Bunurile au fost reţinute de către autoritatea vamală, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1 383/2003 şi a Legii nr. 344/2005, privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazurilor urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Blog sorin frumuseanu | Sa nu uiti Darie: Jurnal online despre lucruri pe care vreau sa-mi amintesc
19 ianuarie 2008
De plastic
Bag sama ca nici anul asta nu votez.
De ce?
Cu cine nene?
Nici nu a inceput anul bine si vad deja politicieni cu mentalitati cel putin copilaroase.
Initial vazusem stirea la un post TV dar acum am primit-o si de la Amos News:
Attila Korodi, ministrul mediului, a anunţat astăzi că intenţionează să introducă o lege prin care să fie interzisă oferirea pungilor de plastic în magazine.
Vom avea sacose imense (ca sa tina cat de cat din hartie/carton) pline de ... produse ambalate in PLASTIC.
S-a gandit mult omul muncii?
Ce va urma? Coca-cola la sticla de hartie? Borcane de sticla mutate in cutiute de carton? Ca de sticla biodegradabila nu am auzit inca ;)
Vom renunta la hainele cu sintetic in ele?
Moda 100% din piele (ca e biodegradabila) sa le sara in cap ecologistii.
La farfuriile si paharele de plastic de unica folosinta?
Tacamuri si farfurii de lemn, ca paduri (inca) mai sunt.
OK, trecem la pungi de hartie, dar cu restul de plasticoane si alte nebiodegradabile, care depasesc cantitativ pungile de plastic, ce facem? Alta lege? Alti bani? Alti consilieri? Alti 4 ani? ;)
Ca sa vezi nene cu cine s-a votat si pana acum. Si omul muncii nu a gandit singur legea, ci alaturi de o armata de consilieri, platiti, evident, tot din banii contribuabilului.
De ce?
Cu cine nene?
Nici nu a inceput anul bine si vad deja politicieni cu mentalitati cel putin copilaroase.
Initial vazusem stirea la un post TV dar acum am primit-o si de la Amos News:
Attila Korodi, ministrul mediului, a anunţat astăzi că intenţionează să introducă o lege prin care să fie interzisă oferirea pungilor de plastic în magazine.
Acestea vor putea fi folosite în continuare, dar numai dacă sunt cumpărate dorindu-se în acest mod să fie descurajată folosirea pungilor de plastic.
Korodi a motivat această intenţie legislativă prin aceea că aceste pungi de plastic, ca şi sticlele de PET-uri, este aceea că ele sunt aruncate la scurt timp după folosire iar sistemul de colectare şi reciclare nu funcţionează corespunzător.

Scopul noii iniţiative legislative este reducerea poluării cu materiale greu degradabile.
OK, fara pungi de plastic cand iesim din magazin.Vom avea sacose imense (ca sa tina cat de cat din hartie/carton) pline de ... produse ambalate in PLASTIC.
S-a gandit mult omul muncii?
Ce va urma? Coca-cola la sticla de hartie? Borcane de sticla mutate in cutiute de carton? Ca de sticla biodegradabila nu am auzit inca ;)
Vom renunta la hainele cu sintetic in ele?
Moda 100% din piele (ca e biodegradabila) sa le sara in cap ecologistii.
La farfuriile si paharele de plastic de unica folosinta?
Tacamuri si farfurii de lemn, ca paduri (inca) mai sunt.
OK, trecem la pungi de hartie, dar cu restul de plasticoane si alte nebiodegradabile, care depasesc cantitativ pungile de plastic, ce facem? Alta lege? Alti bani? Alti consilieri? Alti 4 ani? ;)
Ca sa vezi nene cu cine s-a votat si pana acum. Si omul muncii nu a gandit singur legea, ci alaturi de o armata de consilieri, platiti, evident, tot din banii contribuabilului.
16 ianuarie 2008
Examinari permise auto online
O chestie pe care abia acum o aflu:
Examinare online pentru permis auto.
Oamenii de la Amos News chiar merita o bere pentru stirea asta.
Examinare on-line pentru obţinerea carnetului de şofer
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, din cadrul Instituţiei Prefectului Sălaj, a reuşit instalarea unui server necesar pentru operaţionalizarea sistemului de examinare electronic, transmite corespondentul AMOS News.
Programul normal va fi reluat începând cu data de 14 ianuarie 2008.
Astfel, de luni până joi, vor fi programate examinări, cu menţiunea că în ziua de marţi se vor desfăşura testele pentru profesionişti, iar în ultima vineri din fiecare lună se va susţine proba pentru obţinerea permiselor pentru categoriile A şi A1.
Autor : Iulian DUMA Vineri, 11 Ianuarie 2008

Eficienta campaniilor
A fost vreo saptamana in care sa nu aud de diverse campanii?
Salvati padurea
Salvati nefumatorii
Salvati copiii
Salvati animalele
Salvati Romania
Salvati Rosia Montana
Salvati salvatorii salvatori...
Efect? Ce campanii mai trebuie facute? Ce rol au?
Am ramas uimit de stirea de pe Amos News privnd 2 kinderi extrem de violenti:
Înjunghiat în inimă după o discuţie pe messenger
Un adolescent a fost înjunghiat în piept în urma unei discuţii aprinse pe messenger. Autorul faptei este un copil de doar 12 ani, vecin cu victima, transmite corespondentul AMOS News.
"Conflictul a izbucnit joi seară, în jurul orei 20.30, în cartierul Micro 21.
Cei doi s-au certat pe internet apoi au ieşit în faţa blocului, fiecare însoţit de doi - trei prieteni. S-au luat la bătaie iar cel mai mic, de 12 ani, l-a lovit cu cuţitul pe cel de 13 ani", a declarat Ştefan Gohoreanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Galaţi.
Victima a fost internată la Spitalul de Urgenţă din Galaţi cu o plagă înţepată în zona inimii, iar după operaţie a fost internat în Secţia de Reanimare.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ, autorul faptei a fost audiat, iar apoi lăsat să plece acasă pentru că nu se putea dispune reţinerea sa atâta vreme cât este minor.
Din primele cercetări se pare că părinţii celor doi implicaţi în conflict sunt plecaţi la muncă, în străinătate.
Autor : Tudor NEACŞU Vineri, 11 Ianuarie 2008

Turism extern
O stire de la Amos News care mi-a amintit de prima si singura mea "excursie" in strainatate, prin Beba Veche.
Nu era chiar turism extern, pentru ca eram militar in termen la graniceri si calatoream cu pistolul mitraliera in spinare.
Practic ne-au pus sa curatam maracinii uscati de pe fasia dintre Romania si Ungaria, dar se poate spune ca a fost turism extern, ca alta ocazie nu m-a mai tentat.
Bonus: fara pasaport ;)
Pe timpuri atat romanii cat si sarbii treceau Dunarea pe gheata pentru distractie, fara sa se puna atat accent pe ilegalitate, rezultatul fiind numeroasele familii mixte din Banatul Sarbesc. De retinut comuna Sviniţa, cu foarte multi sarbi.
Si stirea:
Sârbii revin, din nou, ilegal, în România, prin Timiş
Şapte persoane de cetăţenie sârbă au intrat ilegal în România, prin Timiş, şi au cerut azil, transmite corespondentul AMOS News.
În această dimineaţă, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Beba Veche, Timiş, au depistat un grup format din două femei, patru bărbaţi şi un adolescent care nu îşi justificau prezenţa în zona frontierei. Din verificări a reieşit că grupul s-a deplasat cu autoturismul până în apropierea liniei de frontieră, după care au trecut ilegal, pe jos, în România.
Atunci când poliţiştii i-au intrebat de ce au venit în România, oamenii au declarat că ar avea probleme în ţara de origine, fapt pentru care s-a luat legătura cu Oficiul Român pentru Imigrari, Directia Azil şi Integrare. Tot grupul a fost predat Centrului Regional pentru Azilanţi din Timişoara, unde vor primi găzduire.
În vara lui 2007, peste 150 de cetăţeni sârbi au intrat ilegal în România, prin sudul judeţului şi au cerut azil. Ei doreau ca din România să ajungă în alte ţări europene. După ce au stat o vreme la Centrul de Azilanţi, s-au răzgândit şi s-au întors în ţara lor. La Beba Veche nu există punct de trecere al frontierei. Localitatea se află la câţiva kilometri şi de primul sat din Ungaria şi de Serbia.
Autor : Ioana TOMA, Joi, 10 Ianuarie 2008

10 ianuarie 2008
Microsoft invingator | parodie Hitler
Hitler invins de Microsoft pe toate platformele de jocuri.
Un video de pe youtube pe care vroiam sa-l pun initial ca reprezentativ pentru articolul de pe underclick referitor la investitiile germane in mediul online.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)