Noile reguli pentru produsele publicitare vor trebui aplicate înainte de sfârşitul anului 2009 anunta Amos News
Parlamentul a aprobat, joi, în plen, noile reguli Europene pentru programele publicitare ale televiziunilor, care vor trebui aplicate în Statele Membre până la sfârşitul anului 2009.
Noua legislaţie vizează actualizarea directivei Televiziune fără Frontiere, din 1997, denumită acum "directiva referitoare la serviciile media audiovizuale", în vederea adaptării la noile evoluţii ale tehnologiei şi publicităţii audiovizuale. Noile reguli se vor aplica programelor audiovizuale în web-streaming, dar nu şi siturilor internet private, şi vor exista reguli minime care se vor aplica, la cerere, serviciilor de televiziune (de exemplu pentru protejarea minorilor).
Consiliul şi-a prezentat poziţia comună după negocieri cu raportorul Parlamentului, Ruth Hieronymi (PPE-DE, DE). Raportorul este mulţumit cu rezultatele negocierilor, având în vedere că au fost luate în considerare toate cerinţele Parlamentului.
"În viitor, serviciile audiovizuale vor fi considerate ca bunuri economice şi culturale, graţie acestei directive. Pluralismul mediei şi diversitatea culturală sunt garantate, la fel posibilitatea dezvoltării unor noi modele economice", a afirmat Hieronymi.
Pauzele publicitare vor fi autorizate la fiecare 30 minute în timpul filmelor TV, al difuzării de filme cinematografice şi al programelor de ştiri. În cadrul programelor pentru copii, pauzele publicitare nu vor fi permise decât dacă programele durează peste 30 minute. Nu există reguli pentru inserţia clipurilor publicitare în alte tipuri de programe, cum ar fi serialele. Cantitatea maximă de publicitate permisă conform noilor reguli nu va depăşi 12 minute pe oră.
Statele Membre şi Comisia sunt solicitate să încurajeze furnizorii de servicii media să asigure coduri de conduită pentru copii, pentru a se evita astfel spoturile publicitare ce-i incită pe copii să consume alimente nesănătoase (junk food).
Parlamentul a asigurat, totodată, ca în noile reguli să fie incluse şi prevederi pentru accesul la serviciile media al persoanelor cu disabilităţi.
Autor : Cosmin ZAHARIA
Joi, 29 Noiembrie 2007 - 07:04 PM