29 decembrie 2010

Ziua in care am scris: Google

O zi memorabila, 25 decembrie 2010, ziua in care am scris in vis. Primul (si unicul) cuvant: google.



De cand ma stiu am fost o persoana curioasa, motiv pt care am si lucrat in domenii specifice.

Una din curiozitati a fost sa retin ce scrie in cartile, scrisorile, documentele sau orice altceva care contine scris pe care le visez.

Daca tot dormi... de ca sa nu si inveti/afli ceva?

Sa zicem ca am acordat acestui hobby cam 2-5% din interes, in sensul ca nu am ajuns la a tine agenda sau o ceva pe care scriu langa mine, pentru a nota (desi uneori regret).

Un vis ciudat, gen intalnirea de 20 de ani unde insa, ca la biserica, trebuia sa intram doi cate doi, ordonat, pentru a semna intr-un fel de guest book si a lasa acolo un gand reprezentativ.

Cand mi-a venit randul, pentru inspiratie, am vrut sa citesc ce au scris ceilalti (documentare, curiozitate), respectiv sa citesc in vis, lucru inca nerealizat, pentru a scrie la randul meu ceva.

Si cum nu stiu cine ma grabea in veselie, am scris la rapid, pe unde am apucat: Gooogle.

Un scris urat, mult mai urat decat cel din imagine, dar "google" a fost.

Probabil grafica a contat, dar m-a amuzat "ceea ce ma reprezinta" :)

De gasit o agenda pt notare texte vazute in vis :)

20 decembrie 2010

Laura Stoica, Un Actor Grabit | melodia de luni dimineata

Ca inca imi place, Laura Stoica - Un Actor Grabit, in doua videcolipuri superbe.

Nu mai stiu cand a fost lansat, oricum, il ascultam in veselie inclusiv la cheful de plecat in armata prin decembrie 1991.


Videoclip Laura Stoica - Un Actor Grabit





Al doilea e de fapt doar link catre videoclip, ca nu lasara la liber codul pentru blog. Deci cu delicatete, click aici ca sa il vedeti pe youtube.

Alt videoclip in schimb, cu sunet mai ciudat.




Nota: nu cred ca a fost la Eurovizion precum Balerina, desi merita.

19 decembrie 2010

Melodia de duminica seara: Nicoleta Alexandru, Balerina

O melodie superba de ascultat de duminica seara, prin fulgi de zapada: Nicoleta Alexandru, Balerina. Ma jur ca habar nu am avut ca fu si la Eurovision in 1992.

Dati sunetul mai tare, calitate destul de slaba.

Videoclip Nicoleta Alexandru, Balerina

18 decembrie 2010

Reteta coliva


Chit ca am avut doua evenimente triste in care coliva era obligatorie, recunosc ca de putine ori m-am saturat de coliva oferita la pomeni. Asa ca am reusit sa fac ceva asemanator in casa, bun-bun si eco-eco.


Cu ocazia asta, intrebare vis a vis de disputele pe tema varstei de pensionare (trecand peste faptul ca ai mei, mai sus mentionati nu au prins 60 de ani): daca si la varsta asta asta gatesti, nu ar trebui spor de "ingrijit casa" similar cu muncitele reprezentante ale sexului frumos?

Revenind la reteta de coliva, unica si irepetabila, versiunea completa si adaugita, detalii omise in comunicarea de astazi cu tanarul domn din cunoscuta discutie traznita.

Pas 1: Mergi la piata-piata, cu tarani de tarani, ca sa cauti grau de grau, produs in Romania.

Stupoare: Zero vanzatori.
Cu amabilitate sunt indrumat la AgroBanat (de unde cu un redirect temporar mi-s trimis la un minimarket, se pare unicul din municipiu, cu grau de coliva), unde teoretic gasesc "grau selectionat special".

Desi pana acum mi-a facut placere sa laud produsele cu link pe ambalaj, de data aceasta nu pot spune acelasi lucru despre www.pangroup.ro, olteni de olteni care ma cam facura de ras. 

Ambalaj super ok, super indicatii privind data expirarii... Probleme de content insa: multa neghina, ceea ce il face departe de "grau selectionat". Pacat, dar poate isi revin.

Pas 2 :

Se lasa pe foc, 1/2, 1/4 (250-500 grame), de preferat in ceva de teflon ca se poate lipi. Avand experienta de anul trecut, nu am supravegheat fierberea, dar se fierbe relativ repede, mai ales daca a fost lasat 24 de ore la umflat.

Acum reteta, comunicata initial tanarului domn:

Bucatar: grau fiert cu... ce o fii
bucatar: 3 lei kilu de "selectat"
bucatar: dar tot cu neghina
bucatar: nenorociti
bucatar: deci
bucatar: ferbi (de preferat in teflon) 1/4 kil de grau 
bucatar: de preferat sa-l lasi la inmuiat cu 24 ore inainte
bucatar: se umfla
bucatar: il pui in ceva mai mare unde pui
bucatar: 1/2 pachet de unt
bucatar: cacao dupa ochi
bucatar: (buna la multe cacao)
bucatar: scortisoara
bucatar: 1 plic zahar pudra
bucatar: nuca de cocos dupa ochi (2 linguri mari)
bucatar: miere (3 lingurite mari)
bucatar: amesteci cu drag si spor
bucatar: in final adaugi stafide tinute in borcan cu rom (acoperite)
bucatar: sau separat
bucatar: stafide + esenta de rom
bucatar: reamesteci
bucatar: lasi la rece
bucatar: ideal e sa ai mereu 1 borcan cu stafide peste care torni rom (d'ala de betivani), romanesc
bucatar: in functie ce gust iti prieste, maresti-micsorezi doza
bucatar: ornamente, minuni.. doar daca ai musafiri.

Sa aveti pofte!

Lanturi pe 4 roti: super Matiz

Prietenii cunosc goanga mea cu Matizul. Pe sistem "oglinda oglinjoara, unde-i cea mai frumoasa buburuza din tara", am gasit un matiz dotat cu lanturi pe toate anvelopele.



Initial am vazut doar 2 lanturi, ceea ce parea ok. Dupa ce am citit articolul, am priceput si ideea cu 4 X 4.

Deci pare ok, pt cine are timp si rabdare de montat, mai ales daca soferul merge pe combinatia de anvelope de vara cu lanturi.

Recomand totusi caucicurile de iarna, care fac fata in marea majoritate a conditiilor de drum.

Pt. soferii lenesi, nu a nu se uita sfatul mai vechi:
Nu incercati sa montati lantul doar pe o roata. Am incercat eu (pe Matiz) si am avut surpriza sa vad ca roata fara lant se invartea in gol in timp cea inlantuita nu se misca.

Info:
Imagini lanturi pe matiz.
Montare lanturi auto.

17 decembrie 2010

Prima zapada | perspectiva auto

Prima zapada din iarna 2010-2011 in strat destul de consitent ca sa justifice montarea anvelopelor de iarna si, daca e cazul si a lanturilor.


A-nceput de eri sa cada

Mii de fulgi in al meu town

Punem lanturi de zapada

Pe-anvelope de sezon.


Dupa graficul de anul trecut, nu ar trebui sa tina mult, primii ghiocei urmand sa apara prin 12 februarie 2011.

Patinare placuta.

15 decembrie 2010

Melodie miau miau | video

Melodia perfecta pentru o zi frumoasa de miercuri dimineata: mai mult sunet decat video: Miau Miau.

.




O mieunabila dimineata sa aveti!

14 decembrie 2010

User de plinte

O imagine draguta, rar intalnita, rezultata in cautarile in trafic.ro pentru expresia plinte de parchet albe: user.


User plinte

Expresie destul de rara, dar ok pt cei mai mari distribuitori profile pvc din Romania.

Alte expresii rare: gimesterge si pensogitel.

Succes.

5 decembrie 2010

Statistici si rapoarte la cerere | proiect

Cei care vor sa chinuie programatorii cu specificatii privind rapoartele si statisticile pe care le doresc de la o aplicatie romaneasca, au acum ocazia sa le propuna la scoala de seo.


forum seopedia.ro


Un amic de pe forum SEOpedia.ro chiar isi doreste cat mai multe specificatii, cele mai nebunesti idei, cele mai "de neimaginat" customizari pentru a lucra la un proiect cat mai adaptat la nevoile webmasterilor sau proprietarilor de website-uri.


Postul se afla la Ce doresti de la un traffic monitor? si se poate raspunde de catre orice utilizator, conturile la scoala de seo fiind la liber.

Succes!

29 noiembrie 2010

Votare cod trafic.ro | sondaj seoPedia

Deoarece am gasit multe pareri pro si contra, am propus un sondaj de votare pentru sau contra codului de trafic.ro pe site.

Sondajul se afla la cod trafic.ro? unde va invit sa votati sau sa argumentati.


Nota 1: pentru oamenii interesati de seo care nu au aflat: inscriere la liber pe forum seoPedia.ro.


Nota 2: personal sunt pentru eliminarea taxei de inscriere, fiind si alte zone care se pot monetiza.

28 noiembrie 2010

Solutii criza prin Europa

Scurt reportaj PrimaTv despre solutii de criza prin europa, cu detalii despre Suedia, Slovenia si Austria, in cateva imagini.

 

 


Solutii criza Austria



Solutii criza Slovenia



Solutii criza Suedia



si pe scurt, imaginile din cu firma in bulgaria.

Banca nestiutoare

Desi banuiesc ca e cam greu sa personalizezi mesajele in functie de persoana... m-a amuzat comunicarea cu un bancomat din Drobeta Tr Severin.



Nu stiu de ce aveam impresia ca "bancile stiu mai multe" despre clienti.

La o anume operatiune ce avea ca efect eliberarea unei chitante, bancomatul face un gest de comunicare cu tenta ecologica, anuntandu-ma ca fara hartia respectiva as putea salva un copac.

Gandindu-ma de cati ani stam in asteptarea conductei de gaz si a copacilor pregatiti de foc in magazie... m-am gandit la un mesaj de raspuns electronic pentru respectivul bancomat: Sac ca din chitanta asta aprind focul.

Deci pe moment, un bancomat inca nu e destul de inteligent ca sa coreleze datele de domiciliu ale beneficiarului de card cu zonele in care gazul, asa de banal in marile orase, inca nu a ajuns.

Culmea e ca inclusiv Drobeta Tr Severin inca e la inceputuri cu gazele.

Intr-o zi... poate vom avea peste tot o alternativa mai buna decat incalzirea cu lemne.

Un film dulce: Charlie si fabrica de ciocolata

Charlie si fabrica de ciocolata, un film super dragut lansat din 2005 cu numele original Charlie and the Chocolate Factory.


Un film dulce, dragut, de genul celor difuzate de Craciun, cand ti-e lene de toate si ai chef doar sa vezi un film simpatic, rontaind ceva bun-bun.


Charlie si fabrica de ciocolata - Charlie and the Chocolate Factory

Publicată în 1964, "Charlie şi Fabrica de Ciocolată" a lui Roald Dahl a aniversat de curând 40 de ani de la publicare.

Iubită în aceeaşi măsură de copii şi de adulţi, cartea s-a vândut în peste 13 milioane de exemplare în lumea întreagă şi a fost tradusă în 32 de limbi. Popularitatea sa permanentă arată cât de bine autorul a înţeles, a apreciat copii şi a comunicat cu ei.

S-a spus că Wonka nu a mai ieşit în afara fabricii de ani întregi. Charlie poate doar face presupuneri despre cine este Willy şi de ce şi-a devotat viaţa fabricării ciocolatei. (Iar Burton are grijă să ni-l prezinte copil ascultător cu tată dentist, un foarte uman Christopher Lee).

Charlie traieste in mica casuta a familiei Bucket, in umbra misterioasei fabrici de ciococlata a lui Willy Wonka.

Extravagantul patron anunta ca ii va primi ca oaspeti pe cei cinci copii ce vor descoperi in amabalajul ciocolatelor un bilet castigator auriu. Ca prin minune, saracul Charlie se alatura celorlalti copii rasfatati. Familia hotaraste ca Bunicul Joe sa il insoteasca pe Charlie in aceasta aventura unica in viata lui.

Odata intrat, Charlie este uimit de fiecare priveliste in parte. Echipe de Oompa - Loompa veseli depoziteaza munti de batoane langa cascade spumoase de ciocolata sau merg cu barci lucitoare, imbracate in zahar, cu capete de dragoni pe rauri de ciocolata pe langa lanuri unduindu-se de trestie de zahar si iarba din menta si zahar. Bezele cu crema de cirese cresc in tufisuri, coapte si dulci. In alte parti, o suta de veverite dresate pe o suta de scaunele sparg nuci pentru ciocolate mai repede decat orice masina, iar Wonka in carne si oase merge cu un lift imposibil din sticla care se propulseaza in parti, oblic si in orice alta directie la care te-ai putea gandi prin fabrica imensa si fantastica.
Intre timp, ceilalti copii dovedesc ca nu sunt dintr-un aluat bun, sunt atat de preocupati de ei insisi incat nu apreciaza creatiile lui Wonka. Unul cate unul, din cauza firilor lor lacome, rasfatate, de soi rau sau de tipul "stie-tot" ajung in tot felul de necazuri, ceea ce duce la eliminarea lor din cadrul excursiei inainte ca aceasta sa se
termine (minunate momente, pline de un umor subtil).
Atunci cand doar micul Charlie Bucket mai ramane, Willy Wonka isi dezvaluie secretul final, cel mai mare premiu dintre toate: cheile fabricii. Izolat de mult timp de propria lui familie, Wonka simte ca este momentul sa gaseasca un mostenitor al imperiului de dulciuri, o persoana in care poate avea incredere ca va continua munca lui de viata, asa ca a inventat acest concurs elaborat pentru a alege un copil special.
Insa gestul lui de o generozitate nemasurata ii poate aduce un dar mult mai valoros in schimb.

Charlie and the Chocolate FactoryCharlie and the Chocolate Factory

Data premierei: 2 septembrie 2005

Golden Globe (2006) - Cel mai bun actor - categoria film muzical şi de comedie , nominalizat: Johnny Depp

Statele Unite ale Americii, 2005, film de aventuri de familie, 115 minute (AP)

regizor: Tim Burton

scriitor: Roald Dahl

scenarist: John August

operator: Philippe Rousselot

scenograf: Peter Young

costume: Gabriella Pescucci

muzica: Danny Elfman

producător: Brad Grey, Lorne Orleans, Richard D. Zanuck

director de imagine: Alex McDowell

monteur: Chris Lebenzon


 
Distribuţtia:

Johnny Depp (Willy Wonka)

Freddie Highmore (Charlie Bucket)

Helena Bonham Carter (Mrs. Bucket)

David Kelly (Joe)

Eileen Essell (Josephine)

Noah Taylor (Mr. Bucket)

Jordan Fry (Mr. Salt)

Missi Pyle (Mrs. Beauregarde)

Annasophia Robb (Violet Beauregarde)

Adam Godley (Mr. Teavee)

Julia Winter (Veruca Salt)
Charlie and the Chocolate Factory Charlie and the Chocolate Factory Charlie and the Chocolate Factory 

Tks to
Port.ro