Fumatul ia amploare in randul tinerilor, anunta Antena 3.
Numărul tinerilor care fumează continuă să crească, în contextul în care peste 30% din români sunt fumători. Sunt doar două din concluziile unui sondaj realizat de Centrul pentru Politici de Sănătate. Una din explicaţii ar fi că patronii de baruri şi restaurante nu respectă legea privind delimitarea spaţiului pentru fumători şi nefumători. Studiul arată că doi din cinci români cheltuie lunar pe ţigări între 100 şi 200 de lei.
Fenomenul a luat amploare în ultima vreme mai ales printre tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani. Anturajul şi faptul că efectele nocive ale tutunului nu sunt vizibile imediat încurajează tot mai mulţi tineri să devină fumători. De foarte multe ori, fumatul este văzut ca o condiţie obligatorie de integrare într-un grup. O parte din responsabilitate o poartă şi managerii de baruri şi restaurante, locuri pe care tinerii le frecventează în timpul liber şi în care legea privind spaţiile delimitate pentru fumători şi nefumători este ignorată.
Potrivit aceluiaşi studiu, 48% din fumători au încercat cel puţin o dată să renunţe la acest viciu, dar fără succes, în timp ce peste 55% din persoanele intervievate au declarat că doresc să se lase de fumat. Sondajul a fost realizat în perioada mai-iunie 2007 pe un eşantion de 2.434 de persoane şi are o marjă de eroare de plus, minus 1,9%.
-------
"Una din explicaţii ar fi că patronii de baruri şi restaurante nu respectă..." - Hopa, gata? Nu mai fumeaza in trenuri si s-au mutat in restaurante si baruri?
"tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani" - probabil categoria sociala cu cele mai ridicate venituri , aceeasi categorie careia i se adreseaza majoritatea campaniilor anti-fumat. Probabil tinerii isi primesc alocatia, bursa si hopa cu ea la restaurant ca sa fumeze. Hilar, dar pe cineva trebuia sa dea vina.
Probabil ca in final vor da vina pe roman ca nu pricepe. Dar parca tocmai asta era rolul campaniilor anti-fumat: educarea tinerilor.
Ideea esentiala este si cea finala "Fenomenul a luat amploare".
Intrebare insa: Cine raspunde pentru banii cheltuiti pentru campaniile anti-fumat? Efectul se vede.
ps: Cine nu fumeaza in tren, are voie sa se drogheze ca sa-si "ameteasca" dorinta de a fuma?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu