femei de afaceri

MOTTO

Iubire, vezi ca azi ajung tarziu acasa: LA 1.00 AM TELECONFERINTÃ, LA 2.00 NASC , LA 3.00 AM MITING

Odatã, la serviciu, am dat de o colegã nervoasã la toaletã. Iesise din cabinã, îsi netezea fusta si bombãnea: "Stii bancu-ãla cu Itic?". N-am stiut dacã vorbeste cu mine, asa cã am mormãit incert, în asa fel încît, la o adicã, sã reiasã cã eu de fapt cîntam. A continuat si m-a scãpat astfel de propria-mi mutrã buimacã: "Cicã se ruga Itic toatã ziua la Dumnezeu: dã, Doamne, sã cîstig la loterie! Ajutã-mã, Doamne, sã cîstig la loterie, hai, Doamne, zãu, de ce nu mã ajuti si pe mine sã cîstig la loterie?! La un moment dat, Dumnezeu, agasat de atîta vãicãrealã, se repede la el: mã, Itic, pe cuvînt cã te-am auzit si m-am strãduit din rãsputeri, dar te rog frumos, ajutã-mã si tu putin: joacã la loterie!" Am hãhãit cu ea un pic, dar asteptam legãtura dintre banc si motivul reuniunii noastre private. A continuat: "Asa si eu, dragã: tocmai am fãcut acum un test de sarcinã care, normal, mi-a iesit negativ. Am plîns ca proasta, cu fundul pe colac, fiindcã mã screm de vreo patru ani sã rãmîn gravidã si degeaba! Dupã aia însã, brusc, mi-a bubuit mintea cã de la ciclul trecut n-am mai fãcut sex, de fapt! Cã eu cu bãrbatã-miu nu ne întîlnim decît 8 minute pe zi, dimineata. Si, desi el n-are nevoie decît de patru minute pentru un act sexual, eu tocmai atunci nu pot, fiindcã îmi fac pãrul cu drotul, pantofii cu cremã si botul cu ruj." 
Verificã-ti agenda, am putea sã ne vedem azi la 1.45 sã luãm lunch-ul si sã facem un copil? Mã uitam la ea cu ceva ce fusese pînã de curînd admiratie, dar deja nu mai eram sigurã: femeie de carierã, obsedatã de promovare, leafã, autoritate si performantã. Vorbea jumate-n englezã, jumate-n românã, cum se poartã acum, era toatã numai taioare, promousãn, targhet, ãuernes, marchet, pablic-rileisãns, plening, risãrci, fidbec. Damã spirt, cu pãrul prins ca madam Ecaterina Andronescu-Abramburica, era deci colega-cea-fãrã-de cusur, carierista care se temea doar de bomba atomicã si de bãrbatii care cred cã femeile sînt inferioare. Avea un sot manager, care-si fãcea al doilea doctorat si chelise prematur din cauza studiului nãpraznic si ambitiei de a fi sef. Aveau bani, lucrau în multinationale, umblau numai cu nara pe sus, trosnea mîndria-n ei. Dar n-aveau copii? Asta lipsea din tabloul perfect.

Cînd au împlinit 30 de ani, au fãcut consiliu de familie, cu pãrinti si cu socri, cu tot, si au decis sã aibã un bãiat si o fatã, neapãrat în ordinea asta. Cînd au împlinit 34, s-ar fi bucurat sã aibã si-un pechinez, numai cã progamul lor de lucru era deja un pact cu diavolul. Ea se scula la 7 si pleca la 7.42 cu Renault-ul, el se scula la 7.34 si pleca la 8.02, cu Volkswagen-ul. Seara, ea venea la 9.10, comanda pizza, îi lãsa si lui o felie rece, se culca, la 10.45 venea si el, mînca uscãtura. Apoi se strecura în pat lîngã ea, dar n-o trezea niciodatã pentru sex, fiindcã el trisa, seara nu fãcea dus, nu mai avea timp. Fãcea doar dimineata.

Ea vãzuse-n filme cum femeile de carierã îsi fãceau test de sarcinã la WC-ul firmei, deoarece acasã nu mai aveau timp. Ceea ce uita ea de fiecare datã era cã numai din ovulul ei nu se putea isca nici un fãt, mai trebuia si ceva de le el, parcã. Dar el avea de învãtat ca s-ajungã docent, ea avea de ajuns cea mai sefã si de cîstigat bani. Copiii nu apãreau, iar cuscrii fãceau deja consilii numai între ei, hotãrau ceva, însã rezolutia rãmînea nerostitã, telefonul tinerilor suna degeaba, iar la celulare nu rãspundeau, erau în miting.
Pe ea, ovulatia o prindea numai în brainstormingul pentru campania de relansare a brandului. Iar el tot nu stia ce e aceea ovulatie, desi pe vremuri, cînd erau studenti si obisnuiau sã mai si trãiascã, ea îi desenase douã ovare si niste puncte pe care le înghesuiau alte puncte, cu coadã. 
Femeile s-au opintit cîteva secole sã ajungã egale cu bãrbatii, iar acum nu mai stiu cum sã scape de acest groaznic privilegiu. Muncim ca niste tîmpite, îi multumim patronului cã ne dã sansa extraordinarã de a lucra si-n weekend, ca sã ne afirmãm si sã ne tinem de deadline. Sefii pleacã de vineri la prînz si-i mai vezi luni dupã-masã, cînd se desteaptã din mahmutreli de cinci stele.
Timp în care ai deosebita onoare de a le tine locul, cã de-aia ai dat atît din coate si-ai fãcut ulcer de cînd mãnînci numai kebab în chiflã, la serviciu, ca sã ajungi femeie de nãdejde. Firma te-a rãsplãtit cu douã dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tãu personal. Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook si Power Point, cosmarul ti-e împicãtit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte". În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pãtrãtici si te trezesti tipînd. Nu pentru cã te înnebunesc folderele, ci pentru cã e deja 7.30 si la 8 trebuie sã fii la firmã si-ai dormit strîmb si-ti stã bretonul ca o bidinea.
Scuzã-mã, te las putin pe fir, cã mã cere unul de nevastã...
Munca e bunã numai cînd ti-aduce un franc cinstit în buzunar si, mai ales, îti dã si rãgazul sã-l cheltuiesti. Sistemul suedez prevede cã trebuie sã ametesti muncind cinci zile pe sãptãmînã si sã ametesti în bar douã zile pe sãptãmînã. Ãsta e raportul minim rezonabil. Carierismul e plãsmuirea bolnavã a unor filme imbecile de la Hollywood, care insinueazã cã o femeie poate face orice, dacã vrea ea: ajunge imediat director executiv, naste trei pui vii pe care îi hrãneste cu lapte praf, sotul o iubeste lesinant, desi o vede cam sase ore pe sãptãmînã (sau poate tocmai de-aia), iar el, desi e neurochirurg, sef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mîncare la copii, spalã vase si-o asteaptã pe ea cu masina la firmã, seara. Pardon, noaptea. Nu se stie cînd opereazã el pe creier si mai face si lectii cu aia micii, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri si de convins opt clienti sã investeascã.
Femeile care au vãzut-o pe Diane Keaton în "Baby Boom" se lasã drogate de gîndul inept al unui perpetuum mobile. Au senzatia cã se poate orice. Cã sotul, copilul, ciobãnescul german si siameza asteaptã oricît, ei latrã la unison de mîndrie cã au o directoare în familie. Cînd ambii soti muncesc deopotrivã, ajungi sã le întelegi masochismul, pînã la urmã. Pericolul dospeste abia cînd femeia de carierã are acasã un inginer care scapã la 4.00 de la uzinã, apoi vrea mîncare cu sos, maiouri cît de cît curate si putin sex. Muncind ca o disperatã ca sã nu cumva sã fie promovatã alta în locul ei, la o adicã, femeia se înscrie deja la divortul part-time si faciliteazã hîrjoana extraconjugalã a bãrbatului constrîns de hormoni. Cînd constati cã fetita ta îi spune "mamã" soacrã-tii (care nici nu te-a vrut de norã, fiindcã nu pãreai gospodinã si uite cã stia ea ce stia) si bîzîie cã pe bonã o iubeste cel mai mult de pe lume, e cam tîrziu sã-ti dai demisia. Copilul nu întelege cã tu crãpi muncind ca sã aibã el garsonierã-n Bucuresti cînd terminã liceul (dacã l-o termina, cã tu n-ai timp sã-i verifici lectiile). Copilul vrea sã stai lîngã el, caldã, pufoasã, atentã, sã simtã dragostea ca pe o pernã de plus. Dar tu, care-ai rãspuns la celular si-n clipa cînd te cerea ãla de nevastã, si i-ai spus lui "da", acoperind o secundã telefonul cu palma, apoi te-ai scuzat din gene si ai continuat sã vorbesti cu seful de sectie la telefon, nu prea întelegi cum vine chestia asta cu renuntatul la carierã de dragul familiei.

Mircea, fã-te cã trãiesti!

Apropo, cînd ti-ai închis ultima datã telefonul, ca sã vezi un film fãrã sã te deranjeze nimeni? Nu e cazul, cã pe vremea cînd ai vãzut tu ultimul film încã nu se inventaserã telefoanele cu On si Off, erau numai fixe cu roatã si fir cîrliontat. Vasãzicã: ultimul film vãzut a fost un documentar despre bursa din Tokyo, ultima carte cititã a fost "Notiuni de introducere în ciberneticã", ultima iesire în naturã a fost pe ierbuta de la Romexpo, cînd ti-a venit delegatia din Danemarca, ultima datã cînd ai gãsit alimentara deschisã în drum spre casã încã se gãsea nechezol, la taclale cu prietenele stai numai prin mesaje pe robot si odatã i-ai fãcut uneia o confesiune prin fax, încã îi cumperi copilului haine cu douã mãsuri mai mici, fiindcã atît purta cînd te-ai angajat, ultima datã cînd ai fi vrut sã faci sex aveai ciclu, iar ultima datã cînd ai fãcut sex te-ai inhibat, fiindcã uitasesi sã-i spui ceva contabilei.
Nu i-ai mai spus bãrbatului din viata ta "te iubesc" de-o vesnicie, nici n-ai avea cum, ar suna ca dracu, ar trebui sã i-o suieri în timp ce-ti tai pielita de la unghii, imediat dupã ce-l ameninti sã nu cumva sã uite sã-ti cumpere tampoane cu aripioare si adeziv, cã-ti vine sigur desearã sau mîine.

Am chiulit si-am sã chiulesc cu voluptate de la muncã, întotdeauna. Chiuleste si tu, salveazã-ti viata, femeie! Atît cît se poate. Ia bunul simt, în doze homeopatice. Sã stii numai tu.
Cele mai frumoase petice de viatã le-am cãpãtat fugind de rãspundere. Cea mai bunã bere pe care am bãut-o în viata mea n-a fost la Praga, ca lumea bunã, ci în Herãstrãu, cînd o tãiasem de la sedinta de redactie, lãsînd vorbã cã mi s-a spart teava de calorifer si m-au chemat vecinii sã strîng apa. Mi-a rãmas în cap (si mie, ca atîtor altora) gafa de la TVR, de la Revolutie, cînd habar n-aveau cã intraserã deja în direct, si cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fã-te cã lucrezi!". Si Mircea a ascultat. Si-a ajuns departe. Pînã cînd vom pricepe omeneste tîlcul acestui îndemn vital, vom continua sã ne prefacem cã trãim.