George Bernard Shaw
Scriitor irlandez
De la
Wikipedia, enciclopedia liberă
George Bernard Shaw
George Bernard Shaw (n.26 iulie 1856, Dublin - d. 2 noiembrie 1950, Ayot Saint Lawrence) a fost un scriitor irlandez, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1925, considerat cel mai mare dramaturg de limbă engleză de la William Shakespeare. Shaw s-a făcut cunoscut nu numai ca autor de piese de teatru, ci şi ca critic de artă şi publicist politic.
Biografie
George Bernard Shaw s-a născut la Dublin în Irlanda, în familia unui mic funcţionar. Întrucât resursele materiale ale părinţilor erau foarte limitate, G B Shaw n-a putut merge la universitate, lucru pe care, de altfel, nu l-a regretat, socotind că "nu prea avea ce să înveţe acolo". La vârsta de 20 de ani pleacă la Londra şi îşi încearcă forţele în gazetărie şi literatură. Primul său roman "Lipsă de maturitate" (Immaturity) i-a fost respins de editura "Chapman and Hall". Atras de mişcarea socialistă, devine în 1884 unul dintre fondatorii "Societăţii fabienilor" (Fabian Society), din care s-a format mai târziu partidul laburist englez. Scrie un mare număr de articole şi pamflete pe teme sociale şi politice, remarcându-se ca publicist cu un stil caustic şi combativ. Continuă şi activitatea literară şi reuşeşte să publice primele romane: "Un socialist individualist" (An Unsocial Socialist, 1884), "Profesiunea lui Cashel Byron" (Cashel Byron's Profession, 1885), "Dragoste printre artişti" (Love Among Artists, 1887). Shaw este atras de teatrul realist al scriitorului norvegian Henrik Ibsen şi scrie eseul "Chintezenţa Ibsenismului" (The Quintessence of Ibsenism, 1891), devine admirator al muzicii lui Richard Wagner, pe care îl apără împotriva publicului englez refractar în cartea "Wagnerianul perfect" (The Perfect Wagnerite, 1898).
Încă din 1885 Shaw a început să scrie o piesă de teatru în colaborare cu William Archer, dar ei nu s-au putut înţelege şi piesa a fost abandonată. Shaw a extras schiţele iniţiale şi, dezvoltându-le, a creat prima sa piesă "Casele văduvilor" (Widowers' Houses), reprezentată în 1892. Această piesă şi cele ce au urmat au provocat o adevărată furtună în lumea teatrală şi literară. Popularitatea lui a crescut însă cu fiecare nouă piesă, la sfârşitul secolului Shaw era deja cunoscut ca cel mai de seamă dramaturg al timpului. Devenit celebru, a continuat până la sfârşitul vieţii să participe la viaţa social-politică. Poziţia lui era ambiguă, salută revoluţia socialistă din Rusia şi se declară entuziast după vizita făcută în Uniunea Sovietică în anii 30, anii marilor epurări staliniste, în acelaşi timp condamnă regimurile totalitare şi este adept al democraţiei. A murit în 1950 la vârsta înaintată de 94 de ani în reşedinţa sa din Ayot Saint Lawrence.
Opera
În opoziţie cu dramaturgia superficială a epocei, Bernard Shaw l-a luat ca model pe Ibsen, în care vedea pe unul dintre cei mai mari maeştri ai artei realiste. Dar spre deosebire de Ibsen, al cărui teatru avea mai mult un caracter tragic, Shaw era înclinat spre umor şi satiră, creind situaţii care uimesc la început prin caracterul lor neobişnuit. Oricât de paradoxale ar fi însă, ele conţin, în fond, conflicte din viaţa reală, redate de autor cu multă fineţe. Shaw smulge măştile, dezvăluind contradicţiile flagrante ale vieţii. În majoritatea pieselor lui, problema este pusă şi rezolvată nu în acţiune, ci în replicile spirituale ale personajelor, care vorbesc deschis despre diferite aspecte din viaţa societăţii. Procedeul preferat al scriitorului este paradoxul. Sub masca unui bufon, el a aruncat nu o dată în faţa publicului adevăruri amare, îmbrăcându-le în forma unor paradoxuri pline de haz.
Piese neplăcute
Shaw şi-a intitulat primul ciclu de opere dramatice "Piese neplăcute" (Unpleasant Plays). Publicului i se înfăţişează "nu numai comedia şi tragedia caracterelor sau destinelor individuale, ci şi acele grozăvii sociale care sunt o urmare a faptului că englezul mijlociu, simplu, oricât de amabil ar fi în viaţa personală, ca cetăţean închide ochii asupra celor mai josnice abuzuri..."
* "Casele văduvilor" (Widower's Houses, 1892)
* "Vânătorul de fuste" (The Philanderer, 1983)
* "Profesiunea Doamnei Warren" (Mrs. Warren's Profession, 1894)
Piese plăcute
Shaw arată că de-a-lungul secolelor au fost create tot felul de iluzii romantice pentru a se înfrumuseţa adevărata stare de lucruri. Ori, scopul pe care şi l-a propus el în "piesele plăcute" (Pleasant Plays) a fost tocmai de a spulbera aceste iluzii, de a sădi în oameni o concepţie lucidă asupra diferitelor fenomene ale vieţii.
* "Armele şi omul" (Arms and the Man, 1894)
* "Candida" (Candida, 1894)
* "Omul destinului" (The Man of Destiny, 1895)
Trei piese pentru puritani (Three Plays for Puritans)
* "Discipolul diavolului" (The Devil's Disciple, 1897)
* "Convertirea căpitanului Brassbound" (Captain Brassbound's Conversion, 1897)
* "Cezar şi Cleopatra" (Caesar and Cleopatra, 1898)
Perioada până la primul război mondial
Piese cu conţinut filozofic
* "Om şi supraom" (Man and Superman, 1903), influenţat de lectura filozofiei lui Friedrich Nietzsche şi Henri Bergson.
* "Cealaltă insulă a lui John Bull" (John Bull's Other Island, 1904)
Capodopere ale comediei
* "Maiorul Barbara" (Major Barbara, 1905)
* "Căsătoria" (Getting Married, 1908)
* "Mezalianţa" (Misalliance, 1910)
* "Androcle şi leul" (Androcles and the Lion, 1912)
* "Pygmalion" (Pygmalion, 1912), piesă devenită foarte populară ca "musical" în prelucrarea lui David Lean sub numele "My Fair Lady".
Opera tardivă
* "Casa inimilor sfărâmate" (Heartbreak House, 1919)
* "Înapoi la Matusalem" (Back to Methuselah, 1921)
* "Sfânta Ioana" (Saint Joan, 1923), în care înfăţişează în mod critic procesul şi condamnarea eroinei franceze Jeanne d'Arc. Pentru această piesă i se conferă în 1925 Premiul Nobel pentru literatură.
* "Căruţa cu mere" (The Apple Cart, 1929)
* "Prea adevărat ca să fie frumos" (Too True to be Good, 1932)
* "La strâmtoare" (On the Rocks, 1933)
* "Prostănacul din insulele neaşteptate" (Simpleton of the Unexpected Isles, 1936)
* "În zilele de aur ale bunului rege Carol" (In the Golden Days of Good King Charles, 1936)
Corespondenţa
Pe lângă schimbul de scrisori cu personalităţi ale epocei sale, în special literaţi sau oameni politici, corespondenţa lui Bernard Shaw cu actriţele Ellen Terry şi Mrs. Parick Cambell a rămas ca exemplu al genului epistolar, dezvăluind şi multe întâmplări inedite petrecute în timpul îndelungatei sale vieţi.
+ / - 2-3.
inclusiv in Matiz.
